This post was originally published on this site

for english press [here]

Către clerul, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe din America, iubiți fii și fiice în Domnul,

Hristos în mijlocul nostru!

Am intrat în perioada anului în care zilele se scurtează și întunericul ține tot mai mult. De câteva săptămâni, soarele apune tot mai devreme, iar odată cu întunericul vine și răcoarea. Pentru unii dintre noi, aceste seri sunt un răgaz binevenit după căldura și agitația lunilor mai calde. Pentru alții, întunericul este apăsător și le îngreunează viața, deja plină de griji și greutăți.

În societatea noastră, odată cu venirea serilor mai lungi, începe și goana după tot ce este nou și strălucitor. Căutăm cu înfrigurare ceva care să dea sens și profunzime vieții noastre și sperăm că noile dispozitive sau experiențele gata pregătite pentru noi vor umple golul pe care îl simțim. În această perioadă simțim mai des și lipsa celor pe care i-am pierdut, precum și golul rămas în casele și în inimile noastre. Este vremea în care se așteaptă ca familiile să se adune. Astfel de întâlniri ne pot apropia și ne pot aduce multă bucurie. Pentru mulți dintre noi însă, relațiile de familie sunt marcate de rupturi și de neliniște. În locul căldurii pe care o simțim la o masă înconjurată de chipuri dragi, găsim uneori în jurul nostru mai multe scaune goale.

Iubiții mei fii și fiice în Domnul, întunericul nu va dăinui. Lumina este aproape!

Întunericul acestor zile ne îndeamnă să așteptăm cu dor lumina care vine în lume odată cu Nașterea după trup a Domnului nostru. Domnul ne cheamă să pășim în lumină și să ascultăm făgăduința Lui de odihnă. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Suntem osteniți de deșertăciunea lumii și împovărați de tensiunile și rupturile din relațiile cu cei din jur. Chiar în mijlocul acestor greutăți strălucește peste noi lumina feței Domnului. Deșertăciunea și pierderile nu au ultimul cuvânt, căci Hristos Însuși a venit în lume și a făcut să domnească harul și adevărul (Ioan 1, 14). În Hristos descoperim că Dumnezeu ne vede și ne iubește cu adevărat, cunoscând toate frământările și luptele noastre. Aceasta este dulceața harului și biruința adevărului.

În fața darului venirii Domnului nostru, ne întrebăm ce Îi putem dărui noi. În această vreme, Biserica, mama noastră, ne pune înainte postul, rugăciunea și milostenia. Ele ne ajută să ne curățim și să ne punem în rânduială poftele trupului, să ne limpezim privirea lăuntrică și să o îndreptăm din nou spre Dumnezeu, să ne ușurăm inimile și să le îndreptăm spre lumină. Aceste nevoințe ne sunt date ca să ne regăsim echilibrul de care avem atâta nevoie, să primim lumina lui Dumnezeu și să ne odihnim în ea. Le trăim ca pe un ajutor în mijlocul grijilor de fiecare zi. Povara ni se ușurează pe măsură ce ne desprindem de dependența prea mare de mâncare, ne întoarcem către Dumnezeu mintea care se împrăștie atât de ușor și uită de El și ne eliberăm de grija cu care ne agățăm de bunurile materiale. Astfel, lumina poate străluci mai puternic în inimile noastre.

Pe lângă aceste nevoințe, vă îndemn să reaprindeți lumina prieteniei și a comuniunii. Dezabonați-vă, deconectați-vă și lăsați ecranele deoparte. Ajutați un vecin cu o treabă concretă, de pildă la strânsul frunzelor din curte. Stați cu cineva drag la un ceai sau la o cafea, doar ca să îl ascultați. Încercați să pregătiți cu mâinile voastre câteva dintre darurile de Crăciun. Aduceți-vă aminte de cei pe care i-am pierdut și rugați-vă pentru ei. Scrieți cuiva de mână câteva rânduri de încurajare sau de mulțumire. Pregătiți o masă bună pentru cineva aflat în nevoie și așezați-vă la masă împreună. În lumina lui Hristos, putem descoperi pretutindeni belșugul adevărului și al harului, mai ales în gesturile mărunte care ne apropie unii de alții și, astfel, de Dumnezeu.

Dumnezeu să ne binecuvânteze în aceste zile tot mai scurte și să ne umple inimile de dorul venirii Sale după trup, pe care o prăznuim la Nașterea Domnului.

Slavă Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Cu rugăciunile și binecuvântarea mea de Întâistătător pentru aceste zile sfinte de așteptare,

† Tikhon
Arhiepiscop de Washington
Mitropolitul Americii și Canadei

The post Mesaj la începutul Postului Nașterii Domnului din anul 2026 appeared first on The Romanian Orthodox Episcopate of America.