This post was originally published on this site

For the English version, press here: The Beginning of the Ecclesiastical New Year 2026

Către clerul, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe din America

Preaiubiții mei fii întru Domnul,

Sărbătoare binecuvântată!

Evanghelia rânduită pentru începutul anului nou bisericesc ne înfățișează o scenă de o simplitate desăvârșită. Domnul nostru Iisus Hristos, Se întoarce în Nazaret, unde fusese crescut, intră în sinagogă în ziua sâmbetei, „după obiceiul Său” (Luca 4:16), și Se ridică să citească. I se dă cartea Prorocului Isaia, iar El găsește locul unde este scris că Duhul Domnului este peste El, că L-a uns să binevestească săracilor, să-i vindece pe cei zdrobiți cu inima, să le vestească robilor dezrobirea și orbilor dobândirea vederii, „să vestească anul plăcut Domnului”. Apoi închide cartea, o înapoiază slujitorului, Se așază și spune: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4:16–21).

La începutul acestui nou an bisericesc, să cugetăm la cele petrecute. Un lucru cu totul nou, fără precedent în istoria lumii — Dumnezeu Însuși este prezent în trup, iar anul bunăvoinței Sale a început — este vestit prin citirea unui text străvechi, într-un lăcaș cunoscut și potrivit unei rânduieli obișnuite. Cel care îl vestește împlinește în acea zi de sabat ceea ce obișnuia să facă în fiecare sabat. Înnoirea pe care ne-o aduce Hristos nu presupune lepădarea celor de dinainte, ci își găsește expresia în continuitatea cu acestea, împlinind ceea ce înnoiește.

Sfântul Apostol Pavel ne învață că și noi am devenit părtași acestei vieți noi prin apele Botezului: „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6:4). Și iarăși: „dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.” (II Corinteni 5:17). Fiecare dintre noi a primit deja, prin Botez, darul înnoirii. Întrebarea care ne stă înainte la începutul fiecărui an bisericesc nu este dacă vom primi acest dar, ci dacă vom trăi potrivit lui.

Aici trebuie să fim cu luare-aminte, căci este foarte ușor să confundăm înnoirea vieții cu noutățile care ni se oferă zi de zi. Trăim într-o lume stăpânită de o dorință necontenită de nou, susținută de o întreagă industrie care o întreține fără să o poată potoli vreodată. Publicitatea și marketingul se folosesc de o sete adâncă a inimii omenești: dorul după ceva nou, nealterat, care să ne dea sentimentul unui nou început, sentimentul a ceva nou. Ele stârnesc această sete cu iscusință, dar nu o pot potoli, deoarece tot ceea ce oferă începe să-și piardă farmecul chiar din clipa în care este dobândit. De aceea, lumea continuă să producă mereu alte și alte noutăți. Goana după nou se aseamănă astfel unei datorii care nu se stinge niciodată, fiind plătită mereu printr-un nou împrumut.

Înnoirea pe care ne-o dăruiește Hristos are însă un înțeles cu totul diferit. Scriptura este foarte clară,  cuvântul folosit pentru „nou”, nu este cel obișnuit, ceva apărut de curând, ci ceea ce își păstrează neștirbită prospețimea și puterea—un „legământ nou”, „om nou”, „cântare nouă”, „făptură nouă”, „cer nou și pământ nou”. O asemenea înnoire nu își pierde puterea odată cu trecerea timpului, deoarece izvorul ei este Dumnezeul cel viu. După cum mărturisește Apostolul, „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13:8). Ceea ce slăbește în noi este luarea-aminte la prezența Lui. Nu darul are nevoie de înnoire, ci deschiderea noastră față de el.

Această chemare ne este adresată tuturor, fără excepție. Cei botezați sau mirunși de curând, precum și cei care încă se află la porțile Bisericii, căutând să cunoască credința, au primit sau sunt pe cale să primească un dar a cărui adâncime sunt chemați să o descopere de-a lungul întregii vieți. Râvna de la început este un dar al harului, dar ea reprezintă începutul drumului, nu împlinirea lui. Cei botezați de mici și crescuți în Biserică poartă o comoară de un alt fel: credința împletită cu amintirile, cu viața de familie și cu ritmul firesc al anilor. Ei se confruntă însă cu o altă primejdie: aceea ca, prin obișnuință, să nu mai vadă și să nu mai prețuiască ceea ce le este atât de familiar. Nici cei de curând veniți în Biserică, nici cei care au trăit în credință întreaga viață nu trebuie să se oprească din creșterea duhovnicească . Apostolul ne îndeamnă pe noi toți  „să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4:23–24), adresând această chemare întregii comunități.

Ceea ce este adevărat pentru fiecare dintre noi este valabil și pentru comunitățile noastre. Unele sunt misiuni de curând întemeiate, ai căror credincioși se adună în spații închiriate și se roagă să dobândească un lăcaș propriu. Altele sunt parohii care sărbătoresc o sută, o sută douăzeci și cinci sau chiar mai mulți ani de existență, întemeiate de imigranți și de oameni veniți în Biserica Ortodoxă, ale căror nume sunt înscrise pe zidurile bisericilor. În ambele situații, avem aceeași îndatorire, care cere o adevărată osteneală duhovnicească: să păstrăm cu statornicie ceea ce am primit și, în același timp, să continuăm să creștem duhovnicește, să ne depășim limitele și să învățăm mereu, fără a confunda simpla obișnuință cu adevărata trăire a credinței. Cu totul altceva este să spunem „așa am făcut dintotdeauna” doar pentru că, dacă am proceda altfel, ar trebui să depunem efort, să discutăm împreună sau să ne asumăm un risc. Una dintre cele mai delicate responsabilități ale slujirii pastorale este să înțelegem de ce păstrăm un anumit obicei: din credincioșie față de Tradiția Bisericii sau pentru a evita dificultățile pe care le-ar presupune o schimbare? Nu putem face această deosebire cu înțelepciune fără rugăciune, fără răbdare și fără să ne sfătuim și să ne sprijinim unii pe alții.

Înnoirea la care suntem chemați se întemeiază întotdeauna pe ceea ce am primit: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi.” (I Corinteni 15:3). Înțelepciunea pe care au dobândit-o parohiile noastre cu o istorie îndelungată nu este o piedică în calea înnoirii, ci un sprijin esențial pentru aceasta. O comunitate care a păstrat credința de-a lungul unui veac de încercări a învățat ce înseamnă statornicia în adevărata credință. La rândul lor, misiunile noastre recent întemeiate amintesc întregii Biserici de bucuria și puterea cu care este primită Evanghelia atunci când este auzită pentru prima dată. Tocmai în această îmbogățire reciprocă vedem cât de mult avem nevoie unii de alții.

Așadar, la începutul acestui nou an al bunătății Domnului, îndemn fiecare parohie, fiecare obște monahală, fiecare familie și fiecare credincios să-și pună o întrebare simplă: în anul care a trecut, ce am făcut doar din obișnuință și în ce anume am sporit cu adevărat duhovnicește? Să ne cercetăm cu răbdare, fără să ne descurajăm, de față știind că sta Dumnezeu. Apoi să îmbrățișăm din nou, cu recunoștință, credința și rânduielile pe care le-am primit și să le punem în practică, lăsându-ne înnoiți de Hristos.

Celui ce șade pe tron și spune: „Iată, noi le facem pe toate” (Apocalipsa 21:5), Celui ce încununează anul cu bunătatea Sa și este slăvit împreună cu Tatăl Său și cu Sfântul Duh, Lui se cuvin toată cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor.

Vă doresc tuturor un An Nou Bisericesc Binecuvântat, Întru Mulți Ani!

Al vostru întru Hristos,

† Tikhon
Arhiepiscop de Washington și
Mitropolitul Americii și Canadei

Romanian translation prepared by the Department of Publications of the Romanian Orthodox Episcopate of America, based on the original text, “The Beginning of the Ecclesiastical New Year 2026” published on the website of the Orthodox Church in America (OCA).

The post Începutul Anului Nou Bisericesc 2026 appeared first on The Romanian Orthodox Episcopate of America.